Aerul conţine întotdeauna apă sub formă de vapori de apă invizibili. Conținutul de umiditate din aer se măsoară cu un hidrometru. Indicațiile de 60% umiditate înseamnă că aerul a ajuns la 60% din capacitatea sa de a absorbi umezeala. Cantitatea de umezeală absorbită depinde de temperatura acestuia sau, cu alte cuvinte:

Aerul la 20° C poate să dețină un maxim de 17,3 gr. / m3 vapori de apă - aceasta este umiditate nesaturată.

Când hidrometrul arată 100% la o umiditate relativă de 60% și o temperatură de 20 °C, aerul conține 17,3 / 100 х 60 = 10,4 gr. / m3 vapori de apă.

Această valoare, și anume 10,6 gr. / m3 este umiditatea relativă a aerului de 12° C.

Temperatura la care aerul atinge un procent maxim de umiditate se numește temperatura punctului de condens.

Dacă aerul cu o temperatură de 20° C și o umiditate relativă de 60% a fost răcit la 12° C, apoi se atinge punctul de condens.

În cazul unei răciri suplimentare, aerul de răcire atribuie umiditatea în exces.

Deasupra suprafețelor reci se depune condens. Aerul la 0° C poate să dețină un maxim de 4,8 gr. / m3 vapori de apă.

La o umiditate relativă de 98% /ceață/, aerul conține 4,8 / 100 х 98 = 4,7 gr. / m3 vapori de apă.

Dacă aerul cu o temperatură de 0° C și 98% umiditate relativă se încălzește la 20° C, apoi conținutul umidității este de numai 4,7 / 17,3 х 100 = 27%.

Și ca rezumat, se poate observa:

  • Aerul rece poate absorbi o cantitate mică de vapori de apă.
  • Capacitatea de a absorbi vaporii de apă - umezeala este cu atât mai mare, cu cât este mai cald aerul.
  • Aerul rece este mai uscat decât cel cald, astfel încât în urma încălzirii, umiditatea relativă scade.
  • Ventilația în timpul iernii aduce aerul rece și uscat într-o cameră umedă și caldă.
  • Prin încălzire, umiditatea camerei scade, astfel că aerul poate avea o umiditate suplimentară, cum ar fi pe pereți și pe mobilier.